Comunicat

COMUNICAT DE PRESĂ

          Luând act de încălcarea Statutului federației și a Codului Etic al Federației Române de Schi Biatlon de către sportiva Ania Caill, care a avut un comportament inadecvat, insultător la adresa unor oficiali ai federației, precum și a unor sportivi și antrenori, Biroul Federal, întrunit în Ședința ordinară din 29 august 2017, a decis retragerea susținerii finanțării din orice sursă aflată la dispoziția Federației Române de Schi Biatlon a sportivei Ania Caill.

De asemenea, cazul va fi înaintat Comisiei de Disciplină a federației pentru a analiza și a stabili și alte măsuri disciplinare prevăzute în Statutul Federației Române de Schi Biatlon.